Cordonean Elena

default manVara anului 2011, pe care am petrecut-o în Statele Unite ale Americii a fost pentru mine o experienţă pe care nu o pot reda în cuvinte, ea pur şi simplu trebuie trăită!

Am avut multe aşteptări de la călătoria aceasta şi sunt foarte mândră că am realizat tot ce am plănuit. Recunosc că sunt cea mai fericită, am acumulat o experienţă deosebită, mi-am făcut prieteni din toate colţurile lumii, care îmi lipsesc enorm, iar o parte dintre ei mă vor vizita în curând aici în Moldova, ceea ce reflectă efectele positive ale participării cu succes la programul Work and Travel.
De asemenea, mi-am procurat un Ipad şi un Iphone de ultimă generaţie şi multe alte lucruri la care puteam doar visa. Cu toate acestea, lucrurile materiale nu pot compensa acel amalgam de emoţii pe care le-am trăit şi pe care aş vrea ca fiecare din voi să le simtă, doar atunci ele pot fi înţelese cu adevărat!
Îi mulţumesc echipei Ameritrex, căreia mă alătur şi eu, în calitate de manager program, pentru suport, calitate, siguranţă şi profesionalism.
Iar celor care doresc să petreacă o vară de neuitat în SUA, dar nu sunt încă siguri, vă spun “GO AHEAD”, nu rataţi această şansă, deschideţi-vă calea spre succes. Baftă multă!

 

 

 

Cu ameritrex ai ocazia să alegi din două posibilităţi de a te angaja:

• independent placement - se adresează studenţilor care au, sau preferă să-şi găsească singuri oferta de muncă

• premium palement - Ameritrex îţi garantează o listă cu job-uri şi cu un plasament care include cazare preventivă stabilită la un preţ rezonabil.

Airplane

Aveţi nevoie de un bilet ieftin şi foarte flexibil?
La noi găsiţi cel mai bun bilet pentru călătoria dvs!

  • Chisinau-Boston-Chisinau 910 euro
  • Chisinau-Chicago-Chisinau 770 euro
  • Chisinau-Denver-Chisinau 865 euro
  • Chisinau-Los Angeles-Chisinau 865 euro
  • Chisinau-Miami-Chisinau 755 euro
  • Chisinau-New York-Chisinau 665 euro
  • Chisinau-Norfolk-Chisinau 775 euro
  • Chisinau-Pensacola-Chisinau 755 euro
  • Chisinau-Phoenix-Chisinau 865 euro
  • Chisinau-Seattle-Chisinau 925 euro

 

citeşte mai mult